Doi mecanici de locomotivă și-au pierdut viața în zona Merișor. Locomotiva și mai multe vagoane ale trenului de marfă au deraiat

0
6639

Doi mecanici de locomotivă și-au pierdut viața sâmbătă după-amiază în zona Merișor, în apropiere de Valea Jiului, după ce mai multe vagoane ale unui tren de marfă au deraiat de pe șine.
Traficul feroviar între Petroșani și Simeria este complet blocat, din cauza faptului că mai multe vagoane ale unui tren de marfă au deraiat între localitățile Bănița și Merișor, în apropiere de municipiul Petroșani.

Lucian Șincovici, șeful Poliției Transporturi Feroviare Hunedoara, a declarat, sâmbătă, pentru GDD, că situația de la fața locului este una gravă.

Traficul feroviar este închis pe ambele duble de circulație. Locomotiva stă suspendată pe un viaduct, e pericol să se intre în ea, iar vagoanele din urmă o împing”, a precizat șeful TF Hunedoara.

Potrivit sursei citate, marfarul a cărui locomotivă și 13-14 vagoane au deraiat, era gol. Totuși, la fața locului din vagoanele deraiate a căzut cărbune, ”probabil ceea ce a rămas pe fundul vagoanelor de la descărcare.

La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de prim ajutor, dar și de polițiști și jandarmi, accesul în zona accidentului fiind însă unul extrem de greoi.

Se intervine cu o autospecială de descarcerare grea de la Deva, cu o mașină de descarcerare de la Petroșani, cu ambulanțe SMURD și SAJ. Accesul în zona respectivă este greu întrucât nu există drum de acces. Intervenția se realizează dificil întrucât locul evenimentului se află sub tensiune electrică foarte mare. Medicul de la fata locului a confirmat decesul celor doua persoane din interior”, a declarat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.

Cele două victime sunt mecanicul conductor și ajutorul acestuia.

Inspectorii de muncă din cadrul ITM Hunedoara au plecat și ei la locul accidentului.