DN 7, în zona Termocentralei Mintia, blocat de un grup de protestatari.

0
521

Drumul Național 7 este blocat, luni dimineața, în zona Termocentralei Mintia din județul Hunedoara. Mai mulți angajați ai societății au ieșit din curtea unității pentru a protesta. 

Protest pe DN7

Aproximativ 100 de angajați de la Termocentrala Mintia din județul Hunedoara protestează, luni dimineața, pe DN7.  Protestatarii sunt nemulțumiți că Ministerul Energiei nu-și respectă promisiunile față de angajații societății hunedorene.

”Ministerul Energiei, prin Doru Vișan, confirmă lipsa unor soluții de redresare a CEH. Deci nici plata restantă a contribuțiilor sociale a angajaților. Ministerul promovează în continuare tăierea la fier vechi a cinci grupuri la Mintia și rămânerea grupului 3 pe gaze naturale. Noutatea constă în demersurile ministerului de a introduce în program de închidere și minele Livezeni și Vulcan”, declara – în urmă cu câteva zile – președintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iștoc.

Angajații sunt cei din schimbul de noapte și din schimbul întâi.

Termocentrala Mintia este sucursală a Complexului Energetic Hunedoara.

sursă foto Facebook

material în curs de actualizare