Directorul tehnic al SNÎMVJ, incompatibil. Înalta Curte de Casație și Justiție a întors sentința de la Alba

0
636

Directorul tehnic al Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului, este incompatibil. Așa a decis Înalta Curte de Casație și Justiție, unde s-a judecat apelul în acest dosar. Instanța, prin sentința pronunțată, a schimbat verdictul dat de Curtea de Apel Alba Iulia, care respinsese raportul inspectorilor de integritate, dându-i câștig de cauză lui Drăgoescu.

Drăgoescu: Toate sentințele de la Curtea de Apel au fost menținute de Înalta Curte de Casație și Justiție

Funcția de director în cadrul SNÎMVJ și cea de consilier local la Petroșani sunt cele care i-au adus starea de incompatibilitate lui Drăgoescu. Asta deși Curtea de Apel Alba Iulia i-a dat câștig de cauză lui Dărgoescu.

”Nu știu ce să zic, nu știu cum să comenteze. Prima instanță îmi dă dreptate, a doua instanță nu. M-am uitat, am studiat. Mai toate sentințele pronunțate de prima instanță au fost menținute de Înalta Curte de Casație și Justiție, numai în cazul meu nu. Dacă la Curtea de Apel Alba Iulia s-a luat în considerare că nu a existat niciun raport între societate și primărie, sau invers, la Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a ținut cont de acest aspect. Nici de faptul că eu am fost numit director general efectiv în 12 noiembrie și nu în 12 septembrie cum spun ei, că atunci societatea nici nu era înființată”, spune Drăgoescu.

Mai mult, în 2013, Drăgoescu a demisionat din funcția de director general al SNÎMVJ.

Trebuie menționat însă că Drăgoescu a cerut, în 2012, inspectorilor de intergitate să-i spună dacă e incompatibil în cazul în care e director al SNÎMVJ și consilier local. Drăgoescu declara că a primit un răspuns favorabil, adică nu i s-ar fi indicat vreo stare de incompatibilitate. Asta pentru ca în octombrie 2014 să se trezească cu raportul ANI prin care a fost declarat incompatibil.

Petru Drăgoescu a câștigat procesul cu Agenția Națională de Integritate

Mai mult, SNÎMVJ plătește către Primăria Petroșani doar impozit pentru două autoturisme. Societatea are sediul în Petroșani. Sediul social, care este într-o clădire închiriată. Nu vinde nici energie, nici cărbune către primăriile din Valea Jiului.

Așteaptă raportul ANI

La nivelul administrației locale de la Petroșani nu se știe încă cum trebuie procedat în cazul lui Petru Drăgoescu. Juriștii spun că situația în care e află acesta nu ar fi reglementată de lege. Ca atare, până la primirea raportului de la ANI, nu se va lua nicio măsură. Mai ales că acel raport va conține calea ce trebuie urmată.

Trebuie menționat însă că Petru Drăgoescu are un nou mandat de consilier local, obținut în 2016, adică la doi ani de la apariția raportului ANI.