Dați-mi un Breaking News! Vreau un selfie cu România Mea. A noastră.

0
746

Un alt OM din România s-a sinucis. Breaking news la prima oră. O grefieră a cedat abuzurilor și stresului. La fiecare astfel de poveste mi se revoltă fiecare por. De aceea susțin cu atâta vehemență profesionalizarea meseriei mele. Oamenii, victimele, trebuie să aibă un refugiu, o zonă de refugiu. Un cârlig de supraviețuire. Iar dacă și presa este anihilată atunci lucrurile sunt extrem de grave. Aș putea să spun că meseria de jurnalist e cumplită și voi ați înjura. Dar este cumplită în zilele noastre, fiindcă dacă ți-o asumi trăiești tot ce trăiește fiecare subiect. Și mult mai mult, pentru că unora trebuie să le aperi identitatea ca să nu fie executați. Citiți dacă aveți răbdare și poate reflectând o să înțelegeți mai multe….

Când te ține Dumnezeu în palme…

Când te ține Dumnezeu în palme, ești norocos. Când Dumnezeu este ”sechestrat” și i se fură identitatea se numește ”Iadul pe Pământ”. În județul în care trăiesc eu, În Hunedoara, oamenii simt deseori acest Iad. Tradus  evdient în mai multe forme. Unii îl simt la suprafața pământului, alții în adâncuri, trudind în întuneric pentru a face lumină. Știu că ați mai auzit de nenumărate ori aceste formulări, poate că doar sub diferite aspecte. Vreau însă de data aceasta, într-o zi deloc oarecare, să vă povestesc cum arată viața unui om ”norocos”. Și o voi face sub forma unei povești căruia vă rog să-i interpretați singuri mesajul.

Sigur mă puteți considera un om norocos. Și asta pentru că de la distanță viața mea pare una liniară, fără pericole iminente. Poate că așa o fi și asta fiindcă niciodată nu am spus AU!

Fără AU!

Să începem. Câți dintre dumneavoastră v-ați întâlnit vreodată cu Dumnezeu?  Ei bine, eu m-am întâlnit de mai multe ori. Dincolo de teritoriul creștin, de conotațiile Biblice, mă pot ”lăuda” că fac parte dintre aceia care au avut întâlniri repetate cu Dumnezeu. Și evident ca orice muritor de rând, am realizat ”șansa” numai după un timp. Uneori întâlnirile au fost programate, ca la spovedanie, alteori intempestive. Un singur amendament am încă de la început, ca să nu las loc de interpretări. De fiecare dată, Dumnezeu avea altă înfățișare, alt tonus, altă voce. Dar asta intra în zona de normalitate, atâta timp cât și ”oamenii sunt diferiți”. O, da, și abordarea era diversă. Dar mesajul era întotdeauna același. ”ești liberă să decizi ce faci, dar nu uita că exist”.

Cu toții care credem în EL, cel autentic, încercăm să admitem că puterea Lui este prin oameni, prin fapte, prin împrejurări. Și de aici începe zona de confuzie și nebunia care îi cuprinde pe unii și care îi transformă în Diavol travestit în Dumnezeu. Un Diavol care distruge totul. Și mai ales oameni. Destine.

El face, nu vorbește…

Revenind, uneori era mai greu de înțeles ce dorea să-mi transmită, dar până la urmă înțelegeam ce voia să spună. Îmi dădea șansa de fiecare dată să mă alătur lui. Când avea toate datele însă că nu am făcut-o revenea în viața mea. În altă formă, sub un alt chip. Și insista mai mult să mă facă să înțeleg. Să mă convingă că sunt ”un păgân”, ”un om rău”, ”un om defect”, ”un om care nu înțelege că e folosit de alții”. Evident, în viziunea acelui Dumnezeu, el ar fi putut să mă folosească, dar alții nu. Cu alții săvârșeam un ”păcat” dacă îi ascultam. De la el primeam ”milostivire”.

Și uite așa, încet-încet, după aproape 20 de ani de activitate, am înțeles pe deplin că eu am intrat, fără voia mea, într-o echipă neorganizată, fără căpitan, una a ateilor. Și asta pentru că sunt o păgână și nu l-am ascultat pe ”Dumnezeu”. Pe Dumnezei, dacă mă iau după numărul chipurilor întâlnite.

Fără mănuși ca să fie observate urmele…

Pare de neînțeles ce scriu pentru toți acei oameni care au un itinerariu de viață clar conturat: opt ore de serviciu, casă, un concediu, o zi încheiată în zona de confort. Cu jaluzelele trase la geam să nu se uite vecinul în dormitor. Dincolo de cei care trăiesc în această zona de confort și care nu deranjează pe nimeni și nimic se întâmplă lucruri pe care unui om de rând îi este greu să le accepte. Lovitura realității este resimțită doar atunci când caravana acelor Dumnezei de care vorbesc eu trece pe strada lor. Atunci când unul descalecă și nu găsește supuși  și decide să coboare ”Iadul pe pâmânt”. Vi se strânge pielea pe șira spinării, nu?

Textul poate părea o adevărată blasfemie. O nepotrivire totală de cuvinte puse laolaltă. Așa mi-a spus și fiul meu: ”Nu vreau asocierea lui Dumnezeu cu acești indivizi”. Nici eu. De aceea am scris. Fiindcă dacă am ajuns să trăim în acest ”Paradis” înseamnă că lucrurile sunt foarte grave.

Vă rog, nu vă abțineți! Să mă înjure cel care nu a fost abuzat sau umilit.

Iar toți despre cei care voi scrie în perioada următoare și-au însușit toată puterea de a decide asupra vieților noastre. Ei controlează fiecare respirație a noastră.

Da, merită!

Cum credeți că mi-am permis să ignor, ani la rând, povețele gen: ”merită să stricăm o prietenie? Să îți faci un dușman din mine?”. ”Atât mi-ești de dragă, de te-aș strânge în brațe până ți-aș rupe oasele”. ”Ai grijă pe unde umbli, să nu te împiedici”. ”Nu vorbesc cu oameni fără caracter”. ”A, m-ai înregistrat… Asta este meseria voastră să înregistrați, da? Bineeeee”. ”Vezi că alții au mirosit asfaltul de la rădăcina ierbii” (asta m-a cam băgat în ceață, nu am înțeles cum vine treaba cu asfaltul cu iarbă – n.r.).

Cum să nu te întorci cu fața spre ei, când vezi cât se chinuie să prindă un instantaneu cu tine. Când se învârt cu atâta dorință în jurul casei tale. Când fotografiază tot ce-ți aparține. Ca să-ți simtă parfumul probabil. Când fac tot posibilul să te țină în loc, numai ca să-i bagi în seamă. Îți dezumflă câte două roți de la mașină o dată, poate-poate rămâi pe loc. Îți așază cioburi la roțile din spate, doar-doar faci pană în miez de noapte.

Nu, nu sunt!

No, nu sunt eu un om anormal? Să ai parte de atâția Dumnezei într-un județ nesemnificativ la nivel national și tu să nu te simți un om împlinit?!. Să nu vrei în ”Rai”? Să te duci țintit spre ”Iad”.

Pare nesăbuit. Dar eu încerc să vă mai încurajez să rezolvați încă o dată o temă de introspecție. Și o s-o fac în stilul meu profesional ca să nu pară atât de dură realitatea.

Breaking news!

Deci am o informație. Pe surse. Că de fapt Dumnezeu cel adevărat a fost furat și că a fost închis în Iad de acești falși Dumnezei ai Hunedoarei. Eu i-am cunoscut pe toți. Și de aceea îmi permit să îi descriu. Și o voi face și în perioada următoare cu lux de amănunte, ca în biografiile marilor oameni ai acestei țări. Și asta pentru că nu mai vreau ca și alții să aibă întâlniri cu ei. Și pentru mine îmi doresc tot același lucru, să-l regăsesc pe Dumnezeu cel adevărat.

Nu îi căutați după culoare. Sunt cameleonici. Au doar un nume care să le confirme identitatea. A, da, și fapte care să le confirme activitatea pe care o simțiți toți. Dar în fața căreia faceți câte un pas înapoi și în cel mai simplu caz ”plângeți în pumni”. Alteori vă baricadați în case. De foarte multe ori ați părăsit județul ca să nu muriți de foame. Pentru că ați crescut cu ”teama lui Dumnezeu”.

Dați-le jos masca!

Exact asta vreau să vă spun. Acești Dumnezei cu care aveți voi de-a face sunt doar niște impostori. L-au furat și pe Dumnezeu! Pe acel Dumnezeu care strânge din pumnii în care voi plângeți. L-au scos și din Casa Lui și și-au pus ei chipul pe pereți. Îi folosesc numele pentru a impresiona, dar mai apoi comandă distrugerea ta ”cu orice chip”. Își fac semnul crucii și apoi cu mâna tremurândă îți semnează sentința la moarte, lăsându-te pe drumuri și transformându-te în legumă a societății.

În județul în care trăiesc eu sunt mulți. Și îi regăsiți în toate partidele politice. Pentru că ei formează de fapt o echipă. Una singură, cea care a condus în ultimii 30 de ani acest județ. Toți sunt de fapt membrii aceleiași echipe. Din când în când își schimbă tricourile ca să aibă continuitate. Să nu apară fisura și să fie descoperită activitatea pe care au desfășurat-o. Și pentru că le-a mers atâția ani, au ajuns să fie convinși că sunt Dumnezeii Hunedoarei.

Nu există un al doilea…

Dumnezeu însă e doar Unul. Așa spune credința. Eu nu l-am văzut, dar l-am simțit întotdeauna. Mi-a fost prin preajmă că altfel nu mai puteam să butonez astăzi. Mi-aș dori însă ca El să-și regăsească locul lui. Iar acești impostori să fie așezați la locul lor. Să fie așezați acolo unde merită, să fie pensionați după 30 de ani de activitate.

26 mai e ziua ta!

Și de asta merg la VOT. Și asta face parte din meseria mea. Pentru că orice poveste despre care scriu, trece și prin mine, prin filtrele mele umane. Și eu spun doar că e prea mult. Fiecare dintre voi vă simțiți doar povestea voastră. Eu fac parte din categoria ”culegerea poveștilor hunedorene” și credeți-mă că volumul este mult prea greu. Mult prea greu de suportat. Caută tu, hunedoreanule, să schimbi finalul poveștii tale. Altfel ți-l scriu ei. Iar copilul tău va rămâne cu o poză alb-negru a părintelui său.

Nu mai sta și admira sau înjura ce scriu alții. Fă ceva! Ce poți, cât poți. Dar fă! Iar votul nu este pentru mine sau pentru ei. Este pentru tine. Pentru a demonstra că și tu exiști în fața lor. Și-ți pasă de tine. Alegerea fă-o singur. Pentru că poți. Ai acum această șansa. Iar această șansă trebuie să rămână și generațiilor următoare. Prin votul tău îi dai șansa copilului tău să aleagă și el pentru el.

Nu-ți mai fie frică. Și tu poți fi norocos, doar trebuie să deschizi ochii și să accepți că Dumnezeu e doar unul. Și nu are culoare politică. Dar nu poate decide în numele tău. 

Ramona Roșulescu