Ce faceți din Hunedoara?

0
1884
Hunedoara locul de nastere al poporului roman. Daniel Rosca

Hunedoara, locul de naştere al poporului român!

O campanie GDDHD / B2B Strategy
un articol de Daniel ROȘCA

Cu o contribuție totală de 5,1% a turismului la PIB, România figurează pe ultimul loc în Europa, devansată printre altele de Albania (16,7% din PIB), Bulgaria (13,3%), Ungaria (10,6%), Cehia (8,4%) și Slovacia (6%). Contribuția totală a turismului la angajări plasează de asemenea România pe ultima poziție în rândul țărilor vecine și pe locul 136 în lume.

Ce faceți din Hunedoara?

Conform situației statistice de la nivelul județului, numărul locurilor de cazare a scăzut de la 4.969 în 1995 la 4.468 în 2014. De asemenea, din punct de vedere al încărcării acestora, procentul scade până la 23,1% în 2014, de la peste 30% în 1995.

De ce ai plecat din Hunedoara?

Mă adresez tuturor celor care au ales să părăsească locul de naștere al poporului român. Personal încă mai am buletinul de Hunedoara. În 1997, am terminat Liceul Teoretic Petroșani și am intrat la Politehnică în Timișoara. Ulterior am rămas în Timișoara, dar niciodată nu mi-am uitat locul de naștere. În consecință fac un apel spre tine, cititorule, să duci mesajul acestui articol mai departe spre locul unde trăiești acum. Ești dator față de locurile unde ai copilărit și până la urmă față de înaintașii tăi. Distribuie acest articol.

Ce se poate face în Hunedoara?

Hunedoara, cel mai curat aer din România, un areal unic, un potențial pentru turism peste Brașov.

Judeţul Hunedoara are un potențial pentru turism peste Brașov. Avem cinci zone folclorice distincte: Țara Hategului, Țara Moților, Ținutul Pădurenilor, Zona Orăștie și Zona Momârlanilor. Lacul Cinciș, Cheile Jiețului, Cheile Madei, Cheile Glodului, Muzee și case memoriale, cele mai vechi biserici (Densuș, Strei și Strei Sângiorgiu), Mănăstirea Prislop – Arsenie Boca, Geoagiu Băi, Călan Băi, Vața Băi, bazinele de la Feredeie, Rapolțel.

Cetatea Devei, Cetatea getică Sarmizegetusa, Sarmizegetusa Ulpia Traiana, Castelul Corvinilor, Parcul Dendrologic Simeria, Rezervația de Zîmbri, Parcul Naţional Retezat, Masivul Parâng, Pădurea Bejan, Cetăți și conace medievale și feudale.

Valea Jiului, un areal unic de 50 de kilometrii lungime şi 25 lăţime de pădure, cel mai curat aer din România.

Burebista 82 î.H. – 48 î.H. {Imperiul GETIC}

După ce am lansat spre o audienţă de peste 10.000 de persoane, pe stadionul JIUL din Petroşani, marca ROMANIA OLD EUROPE, a venit momentul să discutăm despre tot judeţul Hunedoara. Dacă acest concept  a făcut referinţă la Valea Jiului acum discutăm despre conceptul de strategie integrată “Hunedoara, locul de naştere al poporului român”. Un concept menit să devieze focusul judeţului de la industrie spre turism.

Burebista stăpânea aproape un sfert din Europa! Între anii 82 şi 48 î.H., regele Burebista a reuşit să unifice majoritatea triburilor getice într-un regat uriaş, mărginit la nord de teritoriile actuale ale Cehiei şi Slovaciei, la sud de Munţii Balcani, la vest de Dunărea de mijloc (cam pe unde e acum Viena) şi la est de gurile Bugului. Capitala spirituală a Imperiului GETIC fiind la Sarmizegetusa Regia – Hunedoara. Sintetizând, între ani 82 i.H. – 48 i.H. putem concluziona că a luat naştere poporul român. Hunedoara, locul de naştere al poporului român.

Împreună, de la industrie spre turism?

Vreau să vă imaginaţi cum împreună o să dezvoltăm în Hunedoara un areal unic pentru facilitarea turismului în zonă. De la industrie spre turism împreună.

Daniel ROȘCA

Daniel ROȘCA Hunedoara