Cât mă costă dreptul de a vă spune adevărul?

0
440

Cât vă datorez? Taxaţi-mă la cuvânt! Aşa vă veţi putea lăuda că aţi produs ceva. Voi, da voi – consumatori de lux din România! Voi, da voi – beneficiari de venituri speciale. Voi, da voi – cei care ne-aţi externalizat bucată cu bucată. Voi, chiar voi chriaşi ai unei Românii rătăcite pe Glob.

Pas cu pas,

… v-aţi luat dreptul de a consuma tot. L-aţi luat cu totul. L-aţi însuşit. Consumaţi TOT de ani de zile. Resursa financiară, resursa minerală, resursa naturală. Şi, da, doar consumaţi. Nu puneţi nimic în loc. De câţiva ani buni aţi trecut la etapa următoare. Consumaţi bogăţia umană. Vă hrăniţi cu oameni.

Sigur, sunteţi ocrotiţi de lege. Nu avem voie să vă deranjăm că ne trântiţi în temniţă. În temniţa hărţuirii profesionale. În temniţa umilinţei de a fi cetăţean într-un stat în care oamenii sunt păstraţi în formol.

Pas cu pas…

… v-aţi luat dreptul de a externaliza tot. Aţi externalizat competenţa. Aţi dezumanizat cariera. Aţi metamorfozat profesionalismul. Aţi extirpat demnitatea din educaţia poporului român. De câţiva ani buni, aţi dat lovitura. Aţi amanetat valoarea naţională.

Sigur, aveţi imunitate. Nu avem cum să vă cerem socoteală. Vă apără legea. Voi nu răspundeţi ca noi – muritorii de rând. Voi rămâneţi în proprietăţile voastre de lux. Şi veţi avea acelaşi statut de “demnitari de lux”. Iar noi vă privim de la fereastra prin care aţi lăsat doar o găurică. Să puteţi fi invidiaţi.

Pas cu pas…

… v-aţi luat dreptul de a transforma bunul naţional într-un bun personal. Instituţiile sunt ale voastre. Autoritatea este a voastră. Avuţia naţională este a voastră. O împărţiţi frăţeşte. Patru ani la unul, patru ani la altul. De câţiva ani buni, nu vă mai ajung birourile din instituţiile statului. Aţi îndesat toate rubedeniile acolo. Statul trebuie să suporte tot ce-i faceţi voi. Viol în grup.

Sigur că da, voi sunteţi statul. Cine nu vă recunoaşte acest drept este nimicit.

Iertaţi-mă că vă deranjez mini-vacanţa naţională…

… cât mă costă şi pe mine, un cetăţean român care face alergie la îngroparea românismului, un drept în ţara mea? Un drept pe care trebuie să-l scoateţi de sub incidenţa legii. Dreptul de a vă spune ADEVĂRUL.

Vă las să mă taxaţi la cuvânt. La greutatea cuvântului. Ştiţi ce înseamnă asta? Acea forţă în faţa căreia nu veţi putea interveni cu abuzurile făcute prin instituţiile statului. Acea forţă pe care nu o veţi putea devia prin măsuri sociale, populiste, politice, care au ucis simţul naţional.

Vă dau tot ce câştig. Luaţi-mi şi a doua jumătate de salariu. Prima jumătate tot la voi vine. Prin taxe. Vă dau toţi banii. Oricum muncesc în zadar. În zadar, pentru că voi distrugeţi cu o viteză mult prea mare pentru puterea noastră de a pune ceva în loc. Oamenii din jur îmi spun, în fiecare zi, că nu mai este nimic de pus la loc. Nimic solid. Totul s-a scurs printre nişte degete lungi. Tentaculele unei caracatiţe-monstru. Caracatiţa corupţiei. Eu aş spune că şi a coruperii. Sunteţi protagoniştii fenomenului de corupere de români. Coruperea unui popor.

Ştiu…

… ştiu. Evident că ştiu că aveţi bani să cumpăraţi câte kilograme de ADEVĂR doriţi. Al meu e nul pentru voi. Nu valorează niciun leuţ în faţa voastră. Aveţi bani să cumpăraţi orice. Imagine. Putere. Influenţă. Huzur. Sex. Poziţie. Dar mai ştiu ceva. ce voi ignoraţi deşi ştiu că înţelegeţi. Cu toată forţa voastră trăiţi de pe o zi pe alta. Trăiţi în beciul existenţei. Sunteţi extrem de săraci. Şi sărăciţi. Sunteţi lefteri. Fiindcă nu mai aveţi CASĂ. Staţi în chirie. Doar atâta timp cât vă vor menţine alţii în casa lor. Iar chiria, nepecuniară – ce-i drept, vă va păstra permanent captivi. Captivi în temniţa libertăţii pe care aţi construit-o.

Da…

… taxaţi-mă. Vă voi plăti în rate. Grăbiţi-vă să nu mă pierdeţi de pe lista rău-platnicilor. Taxaţi-mă… taxaţi-mă la cuvânt. Să fie o taxă mare ca să mă opriţi. Să mă sufocaţi financiar. Să nu pot suporta. Să fiu un falimentar uman.

Din păcate…

… veţi fi dezamăgiţi. Acel procent mărunt de “corp străin în sistem” nu vă aparţine. iar de acel procent nu mă puteţi deposeda. Nici prin lege. Este vorba despre puterea cuvântului. Puterea de a spune adevărul cu tărie.  E a mea. Face parte din mine. Şi odată cu mine, vine şi el. Indiferent unde intenţionaţi să mă trimiteţi. Şi, credeţi-mă, este bunul pe care nu mi-l puteţi confisca. Cuvântul nu mi-l puteţi lua. Şi nu o să aveţi bani să-l plătiţi. Iar eu voi insista să-l aflaţi. Voi plăti oricât pentru el. Niciun cost nu e prea mare. Fiindcă îi cunsoc valoarea

Grăbiţi-vă, mă voi grăbi şi eu. Şi dacă îmi veţi bloca toate conturile vă voi suna cu taxă inversă. Cu prefix de România.

Ramona Roşulescu