Bani furaţi, în plină stradă, de la minori. „Nu mai merg la poliţie că mă ceartă că i-am dat bani copilului la el”

0
833

Copil de 13 ani, din municipiul Vulcan, victimă pentru a doua oară a hoţilor. Băiatul a rămas, luni, pentru a doua oară, în mai puţin de o lună, fără banii de buzunar. Dar de data aceasta teafăr. Experienţa anterioară a fost sumbră, violentă. Poliţiştii au certat părinţii că dau bani copiilor şi nu-i supraveghează.

Îi lovesc, le iau banii, dar beneficiază de prezumţie în faţa legii..

Nu vă mai lăsaţi copiii în oraş! Cam aşa ar putea suna mesajul subliminal al unor poliţişti din Vulcan, supăraţi că părinţii fac reclamaţii.

Un minor de 13 ani, din Vulcan, a rămas, luni, fără banii de buzunar. Copilul era cu fratele lui şi cu alţi trei băieţi în oraş.

„M-a sunat copilul şi mi-a spus că nişte băieţi i-au controlat în buzunare şi le-au luat banii. Şi lui şi fratelui lui. M-am speriat. În urmă cu mai puţin de o lună (21 martie – n.r.), i-au mai fost furaţi o dată banii. Acum mi-a spus că i-au atacat nişte copii, înainte erau nişte tineri din zona Coloniei. Atunci a fost târât până acolo şi au vrut să-l arunce de pe pod. Avea urme de papuci pe căciuliţă”, povesşte mama copilului pentru Gazeta de dimineaţă.

Tentativa de tâlhărie, cum figurează în actele poliţiştilor, a avut loc în parcul Avram Iancu din Vulcan când trei tineri au încercat să-i fure banii şi telefonul mobil minorului.

„Nu i-au găsit banii, pentru că îi avea în hanoracul de sub geacă. Pe pod în Colonie, până unde l-au târât, făceau mişto de copil, îl aruncăm sau nu. I-au dat şi un picior în fund de nervi că nu i-au găsit banii”, spune femeia.

Mâhnită, mama povesteşte cum prima experienţă cu poliţiştii din Vulcan i-a fost „învăţătură de minte”.

„Acum nu am mai făcut reclamaţie. Am făcut reclamaţie prima dată. Atunci, cu martorul după mine, am stat până seara degeaba. M-au umilit. Domnul Arcana m-a trimis acasă să vin mâine, un alt domn a insistat şi mi-au luat totuşi o plângere. Ştiţi ce m-a întrebat poliţistul? De ce i-am cumpărat telefon aşa scump la copil şi de ce l-am lăsat singur în parc. Are 13 ani dacă trebuie să stau minut cu minut lângă el eu stau, dar râd copiii de el. Asta e soluţia. Păi dacă ne ferim noi singuri de ce mai sunt ei?”, îşi spune femeia povestea.

Prima experienţă a copilului a fost cu nişte tineri din zona Coloniei din Vulcan.

„Am înţeles eu că erau recidivişti. I-au prins şi gata. Sunt liberi. Copilul meu avea urme de papuci pe căciuliţă şi geaca ruptă. L-au târât din parc până în Colonie. Acum pentru ce să mai merg la poliţie?  Am fost singură în Dalas (cartier din Vulcan – n.r.) şi am găsit familia copiilor. Măcar le-am spus ce fac copiii lor”, a mai povestit mama mâhnită”

Purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu, spune că autorul de la sfârşitul lunii martie este cunoscut de poliţia din Vulcan, procurorul decizând cercetarea în stare de libertate.

Copilul a fost dus la spital, dar şi la psiholog.

Ramona ROŞULESCU