Bani de la Guvern pentru încălzirea din Brad

0
87
foto: apuseni.info

Municipiul hunedorean Brad a primit din nou bani de la Guvern pentru încălzirea populației. La fel ca în ultimii ani, de la fondul de rezervă bugetară al Guvernului sunt alocați bani pentru încălzirea în sistem centralizat din municipiul Brad.

Hotărâre de Guvern pentru banii necesari încălzirii

Vineri, Executivul, chiar dacă a fost demis joi în urma moțiunii de cenzură, a aprobat o Hotărâre de Guvern pentru acordarea sumei de peste 61 de milioane de lei unităților administrative care au dificultăți în asigurarea agentului termic pentru populație.L Primăria Brad vor ajunge 8 milioane de lei. Banii provin din Fondul de rezervă, aflat la dispoziția Guvernului.

La Brad, încălzirea în sistem centralizat se face pe păcură. În oraș nu există o rețea de gaz metan. Abia acum se lucrează la magistrala care va ajunge și în municipiu.

Pe de altă parte, societatea de termoficare din Brad, Termica Brad, anunță că începând cu data de 17.10.2019 va începe umplerea rețelei de agent termic primar, iar din data de 21.10.2019 va începe umplerea rețelei de agent termic secundar, inclusiv a rețelelor interne ale blocurilor, precum şi efectuarea probelor de presiune.