Au făcut un pas înapoi. Intotero: ”Dacă înjuri un social-democrat se cheamă democrație; dacă atragi atenția unui liberal că greșește se cheamă atentat la libertatea cuvântului”

0
1892
abuz
Au făcut un pas înapoi. Deputatul Natalia Intotero, cel care a ținut prima pagină a presei hunedorene după ce s-a evidențiat printre co-inițiatorii de la proiectul de lege Rădulescu, a vorbit pentru cititorii Gazetei de dimineață.
Natalia Intotero, sunteți de câteva zile vedetă în județul Hunedoara. Sunteți unul dintre deputații înscriși în galeria celor 39 de parlamentari care au semnat inițiativa legislativă care permite jaful organizat. Acum după reacțiile populației vă mai mențineți opțiunea?
Încă de săptămâna trecută, Cătălin Rădulescu, inițiatorul proiectului, a anunțat că îşi va retrage propunerea legislativă care instituie un prag de 200.000 de euro la abuz. Demers pe care îl fac și eu, în urma unei cereri pe care am întocmit-o deja și care va fi înregistrată la Biroul Permanent, așa cum cere procedura.
Ce anume v-a motivat să acceptați să deveniți co-inițiator pe o inițiativă legislativă cel puțin discutabilă dacă nu controversată în adevăratul sens al cuvântului?  
Vorbim despre proiectul privind stabilirea unui prag pentru abuzul în serviciu. Ceea ce nu s-a precizat în materialele pe care le-am citit până acum a fost faptul că sub acest prag – faptele se încadrează la alte infracțiuni – intră sub pedeapsă administrativă. Asta nu înseamnă că cel care a făcut abuz în serviciu, fie şi de un leu, nu răspunde, ci intră pe măsuri administrative.
Pragul propus inițial, cel de 200.000 de euro, este ridicat, dar aici pot veni amendamente ale specialiștilor. Trebuie precizat un lucru – Comisia de la Veneția a cerut un prag pentru abuzul în serviciu. Este drept, nu s-a precizat valoarea, dar principiul stabilirii acestuia este corect.
Iată ce spune Comisia de la Veneţia, referitor chiar la „abuzul în serviciu”:
“Comisia susține că asemenea prevederi penale generale sunt foarte problematice, atât cu privire la cerințele calitative ale articolului 7 al CEDO, cât și la alte cerințe fundamentale conform principiului suveranității legislative, precum previzibilitatea și acuratețea juridică și susține, de asemenea, că acestea sunt în mod special vulnerabile la manevre politice abuzive (conform Liivik v. Estonia, 25 iunie 2009) […] 102. Pe această bază, Comisia de la Veneția consideră prevederile penale naționale cu privire la abuzul în serviciu, excesul de autoritate și expresii similare trebuie interpretate în sens îngust și aplicate cu un prag înalt, astfel încât să poată fi invocate numai în cazuri în care fapta este de natură gravă, cum ar fi spre exemplu: infracțiuni grave împotriva proceselor democratice naționale, încălcarea drepturilor fundamentale, subminarea imparțialității administrației publice, șamd.“
Și dacă tot vorbim despre sugestiile organismelor internaționale, spre exemplu, aplicarea prezumției de nevinovăție este absolut obligatorie, fiind o cerință europeană. Suntem obligați să o punem în aplicare din aprilie 2018 pentru că trebuie să ne raliem Uniunii Europene și o facem, ca de obicei, în ultimul ceas.
Ce anume nu înțelege populația din demersurile guvernamentale implementate de PSD?
Întrebarea dumneavoastră este generică… Dacă ne referim la toți cetățenii României, îmi este greu să apreciez toate nemulțumirile. Cu amendamentul că nu poți mulțumi mereu pe toată lumea. Desigur, dacă vă referiți la oamenii care protestează este un drept constituțional, cine simte nevoia, poate să o facă. Cred că orice om din România ar trebui să-și pună întrebarea: cât de reprezentativi sunt acești nemulțumiți?
Revenind la tema întrebării, pot să vă spun un singur lucru: în spatele fiecărei modificări legislative nu există dorința PSD-ALDE, ci recomandări ale Uniunii Europene, Comisiei de la Veneția, CEDO, CCR. Dacă PSD respectă deciziile Uniunii Europene se cheamă obediență, interese de grup, etc.; când o fac alții – mă refer la fostele guvernări PDL-iste sau PNL-iste, se cheamă legitimitate!
Vă reamintesc că nu PSD a îndatorat România la Fondul Monetar și Banca Mondială, nu PSD a tăiat salariile oamenilor, nu PSD a produs cea mai mare criză economică și socială post-decembristă. PSD a reparat întotdeauna ce au greșit alții! Și, din păcate, în România, azi are dreptate cine strigă mai tare în public, nu cine are argumente!
Și acum, dacă vorbim despre demersuri guvernamentale, mă bucur că mi-ați dat ocazia să menționez doar câteva dintre acestea.
În programul PSD au fost adoptate mai multe programe sociale, între care amintesc doar câteva:
– prima chirie, care prevede decontarea a 75% din cheltuielile de chirie și utilităţi pentru cei care își găsesc un loc de muncă la minim 50 km faţă de domiciliu;
– eliminarea impozitului pe venit pentru angajaţii sezonieri menţinuţi în câmpul muncii tot restul anului;
– creșterea nivelului deducerilor din impozitul pe venit pentru cei cu salarii mai mici de 3.600 lei.
Și în domeniul educației au fost luate o serie de măsuri. Astfel, avem:
– 106 clase de învăţământ dual;
– au fost finalizate 46 de grădiniţe și 24 de școli, alte 100 de școli s-au extins prin programe de tip After School,
– a fost extins programul pilot – Masă caldă;
– în luna august au fost acceptate la finanţare 62 de proiecte în valoare totală de 82 milioane euro;
– a crescut de 2,5 ori a fondul de burse pentru studenţi, de la 83 lei/lună la 201 lei/lună.
Putem vorbi și despre domeniul sănătate:
– acoperirea în întregime a costurilor pentru tratamentul Hepatitei C, fibroză gradele 4 și 3;
– desființarea comisiilor din Casele de Sănătate pentru a crește accesul pacienţilor la tratamente inovative;
– legea vaccinării trimisă în Parlament – Legea include bugete multianuale pentru achiziţia de vaccinuri;
– diminuarea cu aproximativ 35% a preţului pentru 60 de medicamente.
Investiţii în infrastructura de sănătate:
– adoptarea a 3 Hotărâri de Guvern privind aprobarea trecerii în administrarea Ministerului Sănătăţii a terenurilor destinate construirii viitoarelor 3 spitale regionale, din Cluj, Iași și Craiova, din fonduri europene;
– finalizarea Maternității Brașov;
– reabilitarea secţiilor din cadrul spitalelor judeţene Brașov și Hunedoara, Spital TBC Moroieni și Spital TBC Roșiori de Vede;
– adoptarea prin memorandum a 5 locaţii pentru tot atâtea spitale regionale: Timișoara, Tg. Mureș, Brăila-Galaţi, Brașov și Constanţa;
– identificarea unui teren în Comuna Mogoșoaia, destinat construirii Spitalului Republican din Municipiul București
Start-up Nation, programul destinat încurajării și sprijinirii noilor afaceri, se derulează normal, în parametrii planificați.
– 10 000 de dosare verificate de cei 76 de angajați existenți în toate cele 8 Agenții Teritoriale;
– 8.444 de acorduri de finanțare semnate;
– 3.234 de credite punte aprobate de instituțiile partenere până în acest moment;
– 650 de milioane de lei stau la dispoziția celor care au semnat acordurile de finanțare și au aplicat pentru un credit punte;
– începând cu ianuarie se vor deconta banii solicitați pentru mai mult de 4300 de beneficiari. Toți cei care au depus cerere de plată sau rambursare, au fost programați pentru certificare. Banii sunt în conturile agențiilor teritoriale și deja se efectuează deconturi.
V-ați creat, ca și grup politic vorbesc, o imagine – la nivel de societate civilă vocală – care deși ați avut slogan de campanie ”mândru că sunt român”, acționați împotriva interesului românului de rând, al celui care nu are nimic în comun cu partidele politice sau grupurile de interese. Cum ați reușit asta? 
Îmi permit să vă contrazic: PSD are o politică de guvernare îndreptată tocmai înspre românul de rând. Îmi pare rău că trebuie să o spun: în România dacă înjuri un social-democrat se cheamă democrație; dacă atragi atenția unui liberal că greșește se cheamă atentat la libertatea cuvântului. O țară nu se guvernează cu mitinguri, se guvernează cu legi și cu dialog. PSD a pus în dezbatere toate inițiativele și măsurile de guvernare, iar Opoziția a scos oamenii în stradă, în loc să vină cu propuneri concrete! Unde vedeți normalitate aici?
Am implementat măsuri care vin exclusiv în sprijinul populației sărace, a oamenilor de rând. Amintesc doar două: creșterea salariului minim și creșterea punctului de pensie. Acestea sunt măsuri împotriva oamenilor? Prin legislația aplicată, în acest moment, nu mai există, în România, salariu sub 1.000 RON.
Faptul că PSD are o politică guvernamentală, care vine în sprijinul oamenilor, este evident mai ales prin consecințele măsurilor pe care le-am enumerat la întrebarea precedentă. PSD a venit la guvernare, în decembrie 2016, cu un program care își propunea mai mulți români în clasa de mijloc. După 10 luni de guvernare, datele ne arată că suntem pe drumul cel bun.
Am promis o creştere economică de 5,5%; am reușit să ajungem la 7%. Deşi am estimat o valoare a Produsului Intern Brut (PIB) de 815 miliarde de lei, aceasta a atins suma de 842 miliarde de lei.
În primele zece luni de guvernare PSD, au crescut cu peste 260.000 numărul de contracte de muncă, iar salariul minim a fost stabilit la 1.900 lei. Salariile din sectorul public au crescut, anul trecut, cu 21,2% prin majorarea fondului de salarii cu 9,9 miliarde de lei.
Dar cel mai important – puterea de cumpărare a salariaţilor a crescut de la 12% la 12,6%, iar a pensionarilor a ajuns de la 6,7% la 14,6%.
Pentru pensionari, una dintre cele mai vulnerabile clase sociale ale țării noastre PSD a luat o serie de măsuri:
– a fost crescut punctul de pensie la 1.000 lei de la 1 iulie 2017, faţă de 871 lei în 2016 și va crește la 1.100 lei de la 1 iulie 2018;
– a fost eliminat CASS pentru toți pensionarii;
– a fost eliminat impozitul pe venit pentru pensiile mai mici de 2.000 de lei,
– a fost redus impozitul pe veniturile din pensii de la 16% la 10%, pentru pensiile mai mari de 2.000 lei,
– a crescut pensia minimă de la 400 lei la 520 lei, de la 1 martie 2017, iar anul viitor va crește la 640 lei.
Desigur, sunt încă multe de făcut. Și ne dorim să punem în aplicare toate măsurile pentru care am primit votul oamenilor. În 2018 sărbătorim Centenarul Marii Uniri. Acest eveniment unic va fi marcat printr-o serie de acțiuni care ne va aminti tuturor ce înseamnă mândria de a fi român. Chiar și în Județul Hunedoara vom avea o serie de evenimente speciale în cadrul Centenarului Marii Uniri.
Social democrația nu este nici mai bună, nici mai rea decât liberalismul sau alte curente politice postdecembriste. La nivel de practică implementată în conducerea țării. Cu toate acestea, perioada de când sunteți la guvernare este una extrem de agitată, de zgomotoasă, presărată de manifestări de stradă, sufocantă economic și uman. De ce nimeni nu reușește să gestioneze, să oprească alunecarea României spre haos și izolare teritorială? 
Perioada de când suntem la guvernare e zgomotoasă pentru că așa spun adversarii noștri politici, nu pentru că așa este. E mai simplu să stai pe margine și să acuzi, decât să muncești. Social-democrația sau liberalismul sunt curente și doctrine politice care funcționează în toate democrațiile. Cât despre formulări alarmiste de genul „haos” sau „izolare teritorială” cred că cifrele sunt mai în măsură să ne arate realitatea decât orice altă opinie mai mult sau mai puțin documentată.
Astfel, ultimele date ale INS arată că activitatea industrială a crescut de la lună la lună în 2017. În octombrie 2017 producția industrială a fost mai mare cu 1% față de septembrie și cu 11,6% mai mare față de anul trecut.
Acest progres neîntrerupt este întărit de comenzile noi din industria prelucrătoare care sunt mai mari cu 19% decât anul trecut. Față de anul trecut, comerțul cu mașini și motociclete a crescut cu 12,7%, iar serviciile de piață prestate populației sunt mai mari cu 13,6%.
Dacă adăugăm performanța unor exporturi record în octombrie 2017, de 5,2 miliarde de euro, tabloul economiei românești arată o evoluție naturală, solidă și consistentă, în profund dezacord cu lozincile panicarde.
Şi încă o realitate incontestabilă – tot acest progres economic se regăsește și-n buzunarele românilor – câștigul salarial real în octombrie 2017 vs 2016 fiind de 10,6%.
De altfel, bugetul pentru anul 2018 are ca priorități sănătatea, educația și infrastructura.
Proiectul de buget este construit pe o creștere economică de 5,5%, curs valutar  de 4,55 lei/euro, deficit bugetar ESA 2,96%.
Acest buget prevede venituri estimate de 287,5 mld lei, cu 30,9 miliarde lei mai mari față de 2017.
Este pentru prima dată când PIB-ul României va depăși nivelul de 200 miliarde euro, urcând astfel două poziţii în UE ca nivel al PIB-ului. Foarte important, din cei 30,9 mld lei venituri suplimentare, 21,1 miliarde lei vor merge către sănătate, educație și investiții. Astfel:
Bugetul sănătății va avea o creștere de 17% față de 2017.
Bugetul educației va avea o creștere de 16% față de 2017.
Bugetul alocat investițiilor va avea o creștere de 42% față de 2017.
Ne respectăm angajamentele luate în fața aliaților noștri și alocăm pentru al doilea an consecutiv 2% din PIB pentru apărare și totodată alocăm 53 milioane lei pentru majorarea capitalului operatorilor economici din industria de apărare.
În județul Hunedoara, PSD conduce tot. Sau cel puțin majoritar. Există un domeniu care se dezvoltă și pe care oamenii de rând nu-l văd pentru că este ignorat inclusiv de ochiul ”vigilent” al presei? 
Nicio măsură cu adevărat bună nu își manifestă efectele de azi pe mâine. Și din nou, cifrele nu mint, iar datele din luna noiembrie indică faptul că Județul Hunedoara era fruntaș la atragerea de fonduri prin PNDL 2.
Potrivit situației prezentate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în județul Hunedoara, au fost încheiate 81 de contracte de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2.
În ceea ce privește numărul total de proiecte aprobate care urmează să primească finanțare, județul nostru se clasează pe locul 6 la nivel național cu 219 proiecte, în condițiile în care, în urmă cu doar 2 ani, Hunedoara se afla pe unul dintre ultimele locuri.
Vaslui – 255 proiecte;
Botoșani – 253 proiecte;
Suceava – 252 proiecte;
Dâmbovița – 244 proiecte;
Iași – 228 proiecte;
Hunedoara – 219 proiecte;
Tot pe fonduri europene, în Județul Hunedoara vor ajunge 243 de milioane de euro, pentru infrastructură.
Investițiile în infrastructura sunt vitale pentru dezvoltarea turismului, care a avut o evoluție foarte bună în ultima perioadă. Oamenii reclamă infrastructura precară, lipsa punctelor de aprovizionare, a marcajelor turistice. Așadar, mai sunt foarte multe lucruri de făcut, iar proiectele pe infrastructură sunt vitale. Mă bucură faptul că, la noi în județ, oamenii aplică pentru proiecte europene pentru pensiuni, deoarece turismul va genera o creștere economică susținută în județul nostru. Chiar zilele trecute am participat la un eveniment – Start up Diaspora, la noi în județ. Un proiect menit să sprijine românii din diaspora care vor să își deschidă o afacere în țară.
De altfel, potrivit datelor partea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), în primele opt luni ale anului 2017, la nivel național, cele mai multe persoane angajate au fost în București (14.080), respectiv în județele Timiș (13.632), Suceava (13.151), Hunedoara (9.390) și Neamț (9.336). Așadar, județul nostru se află pe locul al treilea, la nivel național, în topul județelor privind numărul de angajări.
În plan politic, PSD a pierdut alegerile de la Deva. Da, le-ați pierdut, pentru că nu le-a câștigat PNL, ci PSD a primit un vot de blam. A existat vreo analiză, dincolo de măsurile luate împotriva grupării Radu Barb, care să indice rectificarea și îmbunătățirea actului politic în reședința capitală de județ?
 
Lucrurile sunt mai complicate decât par la o privire superficială. Alegerile locale de la Deva s-au desfășurat într-un context dificil, generat și de frământările din cadrul organizației locale. Este o lecție din care am învățat cu toții. Atunci când nu se lucrează în echipă apar probleme. Acesta va fi demersul nostru – să fim o echipă unită pentru Municipiul Deva, să muncim împreună și să comunicăm eficient. Alegerile locale pentru funcția de primar sunt alegeri puternic uninominale, iar faptul că azi se repetă obsesiv că „PSD a pierdut la Deva” atestă, în opinia mea, că adversarii noștri nu înțeleg nici azi de ce un anumit candidat a câștigat și ce anume trebuie făcut pentru ca Deva să prospere. Să știți că nu numai corupția ucide, și trădarea o poate face, uneori chiar mai pe ascuns și mai eficient.
Natalia Intotero, ce nu știe electoratul despre Natalia Intotero? Care este cel mai mare regret al omului Intotero atunci când este proiectat în viața publică, politică, profesională?
Am decis să fac pasul spre politică pentru a contribui la bunul mers al vieții oamenilor de zi cu zi. Regretul meu personal este că nu am reușit să fac mult mai mult! Și mai regret că nu am reușit să conving mai mulți oameni să intre în politică.
Pentru județul nostru am făcut tot ce mi-a stat în putință, și nu neapărat din patriotism local, ci pentru a sprijini dezvoltarea lui. Cu siguranță că nu este suficient, dar îmi propun să mă implic mai mult în promovarea și sprijinirea turismului, atât cât îmi permite mandatul de deputat – pentru că avem un județ uluitor de bogat din punct de vedere istoric. Este unic și are toate atuurile pentru a dezvolta proiecte turistice care să genereze dezvoltare durabilă susținută.
De altfel, în atenția mea s-au aflat probleme sociale – violența domestică, situația românilor de peste hotare, fenomenul de bullying din școli, situația copiilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate, măsuri necesare prevenirii abandonului școlar, urmărirea programelor educaționale, amendamentul privind pensionarea anticipată pentru cei care au lucrat în zone poluate, pentru tot județul.
Am îndrăznit și îndrăznesc să cred în România, chiar și acum, când societatea pare divizată pe aproape toate palierele sale și când traversăm o perioadă de revenire la o normalitate pe care sunt convinsă că ne-o dorim cu toții. Sau cel puțin, așa ar trebui să fie! Cred în continuare că România are forța și resursele umane și morale pentru a deveni una dintre marile națiuni ale Europei!
A consemnat Ramona ROȘULESCU