Atletă din Deva, medaliată cu bronz la Jocurile Mondiale Universitare

0
71
foto Facebook

Florentina Marincu Iușco este prima atletă româncă pe podium la JM Universitare Napoli 2019.

Săritură nevalidată

Atleta pregătită la Colegiul Național Spotiv Cetate Deva de antrenorul Nicolae Alexe a obținut medalia de bronz, marți seara, cu o săritură de 6,55 metri. Florentina Iușco a reușit în cadrul finalei chiar mai mult. Cea de-a doua săritură a ei a măsurat 6,80 m, dar oficialii nu i-au validat încercarea, în ciuda contestației depuse și judecată circa 20 de minute.

Este prima medalie pe care atleta din Deva o obține  la Jocurile Mondiale Universitare la chiar prima participare la o competiție de acest gen. Florentina Marincu Iușco a fost, în urmă cu puțin timp și la jocurile europene de la Minsk. Pentru Florentina urmează campionatul mondial de la Doha, unde speră să se califice în finală.