Votul multiplu poate însemna închisoare. Secţiile de votare, păzite de reprezentanţii MAI

0
8

Cele 526 de secţii de votare amenaja­te pentru referendumul din 29 iulie vor beneficia de pază, marea majoritate a acestora urmând a fi păzite de angajaţii MAI.

Astfel, potrivit unei informări a Prefecturii Hunedoara, în 222 de secţii de votare paza va fi asigurată de poliţişti, în 193 de secţii de votare vor fi pompieri, în 86 jandarmi.

Alte 16 secţii de votare vor avea paza asigurată de către Centrul de Formare Iniţială şi Continuă Orăştie, iar Instituţia Prefectului judeţul Hunedoara va asigura paza a 9 secţii de votare 5 prin Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, respectiv 4 prin Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple.

În judeţul Hunedoara vor fi 526 de secţii de votare, 176 dintre acestea regăsindu-se în 7 municipii, 70 în 7 oraşe şi 280 în 55 comune. Reprezentanţii Prefecturii Hunedoara ţin să menţioneze că este infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani fapta persoanei care votează fără a avea drept de vot ori fapta alegătorului care votează de mai multe ori în ziua referendumului.

Tentativa se pedepseşte! În 60 de zile de la data alegerilor, potrivit legii, Biroul Electoral Central va înainta copiile listelor electo­rale permanente respectiv tabelele electorale utilizate în cadrul secţiilor de votare, Autorităţii Electorale Permanente.

Acestea vor fi verificate în vederea depistării eventuale­lor voturi multiple şi se vor sesiza organele de urmărire penală în cazul persoanelor care au votat de mai multe ori.

Tot legea electorală prevede că se sancţionează penal şi promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze sau să nu voteze în cadrul referendumului.