TIR CU ARCUL. La 15 ani e singura reprezentantă a României la Jocurile Europei de la Minsk

0
298

E din Vulcan, dar legitimată la SCM Deva. Beatrice Miklos e elevă în clasa a IX-a a Liceului Tehnologic Mihai Viteazu din Vulcan. În weekend a obținut calificarea la Jocurile Europei de la Minsk, fiind singura reprezentantă a României la proba de tir cu arcul.

Turneul de calificare, în ”săgeata” hunedorencei

Antrenată de Viorel Hăbian, Beatrice Miklos s-a impus în turneul de calificare pentru Minsk ce a avut loc pe stadionul Olimpia din București în cadrul European Grand Prix + Quota Tournament for Minsk European Games.

Au fost prezente 42 de țări și 410 sportivi.

Adolescenta din Valea Jiului a obținut calificarea la Jocurile Europei de la Minsk, fiind singura sportivă care reprezinta tirul cu arcul din România  la Minsk.

Performanța ei este scrisă în urma a două serii de calificări și cinci meciuri eliminatorii. Beatrice Miklos a câștigat turneul de calificare eliminând sportive din Cipru, Elveția, Croația și, în finală, Slovenia.

Pentru adolescenta din Valea Jiului urmează Cupele Mondiale de la Shanghai – China si Antalya – Turcia, Cupa Veronica din Slovenia după care se va deplasa la Campionatul Mondial din Olanda de unde va pleca direct în Belarus la Jocurile Europei.