Termocentrala Paroșeni, aproape de sentința finală

0
428

Procesul dintre Termocentrala Paroșeni și Garda de Mediu, deschis încă din 2015, se apropie de final. Este vorba despre faza de apel, judecată la Tribunalul Hunedoara, după ce Judecătoria Petroșani a dat câștig de cauză producătroului de energie anulând procesul verbal de sistare a activității dispus de Garda de Mediu.

Amânare a pronunțării

În urmă cu câteva zile, în apelul dintre Termocentrala Paroșeni și Garda de Mediu, instanța de la Tribunalul Hunedoara a decis amânarea inițială a pronunțării. Un nou termen de judecată a fost stabilit pentru începutul lunii iulie.

Din anul 2010, conform reprezentanților APM Hunedoara, Termocentrala Paroșeni funcționează fără autorizația de mediu.

În 2007, România a intrat în Uniunea Europeană. Asta înseamnă că timp de 8 ani termocentrala de la Paroșeni a funcționat fără a îndeplini cerințele impuse de UE.

Termocentrala Paroșeni a fost amendată în vara lui 2015. Tot atunci Garda de Mediu a dispus și aici, la fel ca și la Termocentrala Mintia, sistarea activității.  Complexul Energetic Hunedoara a avut câștig de cauză la Judecătoria Petroșani. Instanța de fond care a judecat procesul dintre Garda de Mediu și Termocentrala Paroșeni a decis anularea raportului prin care se suspenda activitatea termocentralei. Mai mult amenda primită a fost redusă de la 40 mii lei, la 30 mii lei.

Decizia a fost atacată însă cu apel de Garda de Mediu, iar dosarul a ajuns  la Tribunalul Hunedoara.

Între timp, la Paroșeni s-a finalizat investiția care conformează termocentrala la condițiile de mediu cerute de UE. Este vorba despre o instalație de desulfurare de peste 60 milioane de euro. Această instalație de desulfurare permite termocentralei amplasată pe raza municipiului Vulcan să obțină autorizația de mediu.