12 C
Petrosani, RO
vineri, septembrie 21, 2018
Acasă Actualitate Stancu și Purcaru trebuie să dea explicații pentru situația de la CEH....

Stancu și Purcaru trebuie să dea explicații pentru situația de la CEH. Sindicaliștii dau vina pe minister

0
1023
  • Traficul” de gaz metan spre termocentralele CEH a fost oprit. Transgaz nu mai vrea să transporte gazul din cauza datoriilor. Conducerea CEH spune că nu a avut bani pentru plata transportului gazelor, iar sindicaliștii spun că totul e ”la comandă”, bănuind ministerul de interese ”obscure”. De partea cealaltă, acționarul unic al producătorului de energie așteaptă un raport asupra cauzelor care au condus la situația de la CEH. Nimeni nu vorbește însă despre incompetența managerială de la vârful societății. Deși situația cu gazul nu e singulară, poate e cea mai gravă la acest moment, cei care conduc destinele complexului sunt menținuți în funcții. Eventual rotiți de partidele aflate la guvernare PSD-ALDE, care au pus mâna pe producătorul de energie. Interesele, altele decât economice, sunt sesizate numai din afara companiei. Însă nu de organele de control.

    Președinte CA al CEH: ”Transgaz forțează nota”

    Învățată să facă plăți preferențiale, conducerea CEH cataloghează situația de la CEH drept o „forțare de notă”.

    ”Nu s-a plătit. Nu au fost bani să se plătească și ăștia (Transgaz-n.r.) au refuzat, au închis vana. Acum directorul Chiuzan este la Transgaza să facă o eșalonare de plăți cu ei”, spune președintele CA al CEH, Ioan Stamin Purcaru.

    Purcarul susține că săptămâna trecută CEH a făcut o plată către Transgaz.

    ”Au dat câte un pic (conducerea CEH-n.r.), au mai avut o eșalonare. A fost o decizie a Transgaz ce a vizat mai multe firme inclusiv CEH și acum s-a reluat, deși erau pe o reeșalonare pe care au respectat-o. Au și plătit săptămâna trecută, numai că se forțează nota”, explică Purcaru.

    Conform informațiilor, Transgaz a cerut plata întreagă, nemaifiind de acord cu plata pe bucățele.

    Sindicaliștii spun că e o acțiune coordonată, un sabotaj

    Președintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, care are în componență energeticieni de la Mintia, susține că situația de la CEH seamănă a sabotaj.

    ”Să lași o termocentrală fără gaz și să pui în pericol instalațiile, seamănă a sabotaj. Transgaz fiind o firmă de stat, nu a venit decât la comandă la Mintia, nu de capul lor”, spune Cristian Iștoc.

    Sursa citată indică și zonele dinspre care ar veni problemele complexului.

    ”Probabil cine are interes să ajungă Mintia un morman de fier vechi, sau să nu mai fie injecție de putere în zona Mintiei, să vină din altă parte. Băieții deștepți din energie susținuți de politicieni. Noi avem o problemă cu secretarul de stat Doru Vișan care nu promovează Mintia în niciun fel, dovadă că atât memorandumul care trebuia să stabilească și schema de sprijin pentru Mintia, cât și alte demersuri la nivel de ANRE și Consiliul Concurenței au fost împiedicate. Considerăm că de la Ministerul Energiei ni se trage”, explică liderul de sindicat.

    Acesta afirmă că marți a făcut o adresă către vicepremierul Viorel Ștefan, că el a fost ultimul la Mintia.

    ”A făcut niște promisiuni, Ministerul Energiei nu le-a onorat. Memorandumul care trebuia să intre în ședință de Guvern nici nu se mai vorbește de el. Noi am făcut protestul în martie ca să nu rămânem cu un singur grup. Memorandumul trebuia rescris. Ministerul Energiei avea datoria să convoace sindicatele, administrația și să facă un comitet interministerial care să rescrie acest memorandum. Nu s-a mai făcut nimic. Toate promisiunile de atunci sunt neonorate”, mai spune Iștoc.

    Sindicaliștii nu au mai apelat de această dată la liderii politici din județ, cum ar fi Laurențiu Nistor, președinte PSD Hunedoara sau Mircea Ioan Moloț, președintele ALDE Hunedoara.

    Fost director general al CEH: Problemele complexului, generate de incompetență și dezinteres

    Mihael Melczer, fost director general al CEH, susține că toate problemele producătorului de energie sunt generate de incompetență.

    ”Nu s-a tăiat nimic pe mandatul meu chiar dacă ieșisem din insolvență, aveam conturile blocate și am rămas fără bani două luni. Ce se întâmplă astăzi este din cauza incopetenței și a dezinteresului managementului, Consiliu de Administrație și conducere executivă”, susține Melczer.

    Potrivit sursei citate, Ministerul Energiei, proprietarul CEH, ar trebui să-i tragă la răspundere. În momentul în care conducerea administrativă sau executivă dă dovadă de iresponsabilitate, proprietarul trebuie să ia măsuri. Așa se întâmplă în orice societate comercială”, este de părere fostul director general.

    Potrivit sursei citate, acționarul CEH ar trebui să ia măsuri, iar resposnabilii ar trebui trași la răspundere.

    ”Demiterea e o măsură relativ simplă și în multe cazuri acoperitoare. Probabil că nu este suficientă închiderea minelor, trebuie închise și termocentralele. Un mare închizător de mine vrea să-și treacă în CV și închiderea termocentralelor”, completează Mihael Melczer.

    Secretar de stat: Voi cere explicații

    Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Doru Vișan, afirmă că Transgaz a oprit transportul gazelor către CEH din cauza facturilor neplătite. Facturi ce trebuiau achitate de conducerea CEH. Este vorba despre „facturi curente și restante, reeșalonate.

    Consiliul de Administrație al complexului este forul care ar trebui să analizeze problema de la CEH. Președintele acestui for a spus deja, senin, ”nu aveau bani”.

    ”Pe linie administrativă, Consiliul de Administrație are atribuții în acest sens. CA-ul trebuie să se sesizeze că nu e o situație normală și trebuie să analizeze. Până la urmă analiza presupune de ce nu s-au plătit facturile, or să zică că nu am avut bani. Mai departe trebuie văzut, pentru altceva am avut bani, pentru asta de ce nu am avut. Pot să cer și voi face acest lucru, voi cere o notă justificativă de ce s-a ajuns în situația aceasta și care sunt cauzele”, a declarat, pentru GDD, Doru Vișan.

    Trebuie menționat că la capitolul datorii, CEH are restanțe importante și la facturile de apă și la cele de curent. Mai mult, pe mandatul lui Melczer s-au pus deoparte circa 2 milioane de euro pentru lucrări de retehnologizare la Mintia. Acum, fostul director se întreabă unde sunt acei bani.