Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, mai vrea 28 de milioane de lei de la CEH

1
37

Hidroelectrica a dat în judecată Complexul Energetic Hunedoara cerând instanței să oblige structura energetică hunedoreană la plata a aproape 63 de milioane de lei. Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, a declarat pentru Gazeta de Dimineață că suma a fost stabilită drept prejudiciu în urma contractelor bilaterale încheiate cu termocentralele în urma unui control al Curții de Conturi.  Deși stie foarte bine datoriile pe care le are CEH față de Hidroelectrica, Remus Borza nu a putut preciza, marți, dacă compania pe care o conduce s-a îndreptat și împotriva altor producători de energie cu care a avut încheiate contracte bilaterale.

CEH rămâne singurul ”prost„ din rândul ”băieților deștepți” care trebuie să plătească bani Hidroelectrica ca urmare a contractelor bilaterale încheiate între cele două părți, statul, acționarul majoritar al CEH, nefăcând eforturi mari pentru a-și apăra compania. Deși a plătit aproape 35 de milioane de lei, Hidroelectrica mai vrea acum de la CEH încă vreo 28 de milioane de lei.

Chiar înainte ca structura energetică hunedoreană să plătească ”ajutorul de stat” de care ar fi beneficiat ilegal în perioada 2009-2011 termocentralele hunedorene, și înainte de a fi emisă decizia Comisiei Europene, Hidroelectrica a deschis acțiune în instanță împotriva CEH cerând aproape 63 de milioane de lei, sumă la care se adaugă dobânzi dar și cheltuieli de judecată.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul București în 25 martie anul curent, în condițiile în care Comisia Europeană a emis decizia prin care obliga statul să recupereze ajutorul, în 20 aprilie.

Cele 34.785.015,45 lei achitate de CEH (cu bani împrumutați de la stat, purtători de dobândă-n.r.), după ce Comisia Europeană a stabilit că termocentralele au beneficiat de un ajutor de stat ilegal – asta fără ca statul să se apere prea mult- nu a ajuns la Hidroelectrica. CEH a plătit banii către Ministerul Energiei, însă acesta nu a transmis banii mai departe.

Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a declarat, marți, pentru Gazeta de Dimineață, că suma de 63 de milioane de lei a fost stabilită ca prejudiciu în urma unui control al Curții de Conturi început anul trecut și finalizat în primăvara acestui an.

”Banii nu ne-au fost returnați nouă ci statului român, deși nouă trebuia. Hidroelectrica a cumpărat scump și a vândut ieftin de la Hunedoara, nu statul român. Prejudiciul sau paguba este în patrimoniu la Hidroelectrica, nu la statul român. Suma este mai mare, pentru că așa a calculat-o Curtea de Conturi. Controlul a început anul trecut, s-a finalizat în martie și au revenit în iulie, august. Comisia Europeană estimează, cea care calculează e Curtea de Conturi”, a declarat, marți, pentru GDD, Remus Borza.

Potrivit acestuia toate contractele bilaterale au reprezentat un ajutor de stat, recunoscând că în cazul băieților deștepți Comisia Europeană are o altă părere față de cea dispusă în cazul CEH.

”Din punctul meu de vedere toate sunt ajutoare de stat, inclusiv cele cu trader-ii de energie, chiar dacă chiar dacă aici nu suntem de aceeași părere, eu ca administrator judiciar pe de-o parte și Comisia Europeană pe de altă parte. La acea vreme Hidroelectrica era o companie de stat și evident că era un ajutor mascat, un ajutor indirect acordat de stat pentru o companie a statului. Într-un alt litigiu cu alți băieți deștepți cu EFT-urile, în toată această perioadă Hidroelectrica nu a făcut altceva decât să vândă, indiferent cui, energie sub prețul de cost. Evident că aici vorbim de un ajutor de stat. Nimeni pe lumea asta nu poate să oblige un agent economic, fie și cu capital de stat să vândă sub costuri. Aia e infracțiune și ăla e evident prejudiciu. Vânzând atât mult sub cost, până la 70 de lei sub prețul de cost, evident că vorbim de un ajutor de stat mascat, în condițiile în care și prețul pieței sărea de 224 de lei. În ceea ce privește cealaltă filieră, cu producătorii termo, atunci nu era Hunedoara, nu era Oltenia, dar erau centralele Paroșeni, Mintia, Rovinari, etc. Și aicea cumpăram la prețuri de 280-300 de lei ca să vindem în pierdere băieților deștepți la un preț între 103 și 133 lei sau și mai grav reglementat, chipurile pentru populație, la 71 de lei și aici se cheamă a fi un prejudiciu. Ei, prejudiciul ăla l-a calculat Curtea de Conturi și noi am fost obligați, pentru că orice decizie a Curții de Conturi e obligatorie, altfel plătim din buzunar”, a mai spus Borza.

Administratorul judiciar al Hidroelectrica nu a putut preciza dacă societatea pe care o conduce s-a îndreptat și împotriva altor societăți.

”Nu știu să vă spun. Nu sunt în țară, nu știu colegii mei ce acțiuni au întreprins, dar toate cele vizate de controlul Curții de Conturi evident că ne-am conformat. Acum nu știu ce alte centrale mai viza”, a afirmat Remus Borza.

Suma de 62.880.852 lei cerută de Hirdoelectrica reprezintă ”prejudiciu contractual (pierdere) a Hidroelectrica ca urmare a acordării ajutorului de stat ilegal pentru CEH și Termoelectrica, succesoarele în drepturi și obligații ale grup 4 CET Paroșeni”. Reprezentanții Hidroelectrica spun că suma rezultă din vânzarea a 648.952 Mwh energie electrică la un preț mediu de 137,49 lei/Mwh, mai mic decât prețul la care a fost achiziționată de la Termoelectrica de 234,386 lei/Mwh. Tot prin instanță Hidroelectrica lui Remus Borza mai cere de la CEH plata dobânzii aferente debitului principal de la pronunțarea hotărârii și până la plata efectivă, dar și cheltuielile de judecată.

Primul termen al procesului a avut loc pe data de 28 septembrie, iar următorul termen a fost stabilit pentru 8 noiembrie.

Mihaela MIHAI

1 COMENTARIU

  1. Prima data Borza sa se indrepte catre baietii destepti cu care el insusi a incheiat contractele si pe urma sa actioneze CEH-ul, banii au fost returnati statului roman ca el nu a primit nimic sa se adreseze lui Gerea si sa-l ia de guler ce a facut cu banii si cu banii care au fost dati doar de CEH pentru proiectul Tarnita si nu s-a intors nici un leu inapoi, si pe urma sa emita pretentii…

Comments are closed.