PSD salvează CEH: A mărit salariul directorului general la circa 20 mii lei. Așa trăiesc bine și cei din CA. Minerii și energeticienii ”să moară”

0
1894

Actualul director al Complexului Energetic Hunedoara, Viorel Stancu, câștigă mai mult decât fostul director Mihael Melczer. Automat, și cei care fac parte din Consiliul de Administrație al societății vor avea indemnizații mai mari, acestea fiind acordate în funcție de salariu directorului general.

Instalat de la începutul lunii mai în fruntea de director general al Complexului Energetic Hunedoara, Viorel Stancu (PSD) are un salariu mai mare decât predecesorul său Mihael Melczer.

Stancu afirmă că nu el și-a mărit salariul ci așa a ieșit prin aplicarea guvernanței corporatiste.

”Eu nu mi-am mărit salariul. Diferă puțin contractele de mandat și a fost o marjă între care dacă îmi dădea 2 era mai puțin decât domnul Melczer, 3 este un pic mai mult decât dânsul. Era vorba că el avea negociat contractul bazându-se pe salariul maxim din societate, de pe grilă, iar la mine acum s-a pus problema de pe Ordonanța 109 aceea cu guvernanța corporatistă care așa prevede, între 1 și 6 salarii medii pe ramură cred”, spune Viorel Stancu, directorul general al CEH.

Sursa citată susține că salariul sau este ”un pic mai mult decât al domnului Melczer, dar mult mai puțin decât data trecută”.

”Peste 15.000”, afirmă Viorel Stancu, acesta ferindu-se să precizeze suma exactă pe care o primește lunar ca și director al CEH.

Conform informațiilor GDD, Stancu ar încasa circa 20 mii lei lunar. Asta în timp ce Melczer avea undeva la 11 mii lei lunar.

În perioada trecută în care a condus Complexul Energetic Hunedoara, Stancu a fost remunerat lunar cu 25.000 lei.

Creșterea salariului directorului general are efecte benefice și pentru membrii Consiliului de Administrație al Complexului Energetic Hunedoara. Asta pentru că indemnizațiile lor suferă modificări în funcție de salariul directorului.

Social-democrații și-au adjudecat și conducerea CEH prin numirea lui Stancu, dar și conducerea CA-ului prin numirea lui Ioan Stamin Purcaru.

 

Mihaela MIHAI