Mina Petrila, declarată închisă. Statul mai trebuie să anuleze licența de exploatare

0
382

După aproape cinci ani de la ultima tonă de cărbune de la mina Petrila, statul a declarat închisă unitatea minieră din cea mai estică localitate a Văii Jiului.

Închiderea, ”parafată„ de Guvern

VIDEO – O hotărâre de Guvern prin care s-a aprobat decizia de închidere a minei Petrila a fost aprobată săptămâna aceasta.

”Practic acesta era actul pe care îl așteptam pentru a-l înainta, pe lângă documentația pe care deja am trimis-o la  ANRM pentru anularea licenței de exploatare, implicit pentru a nu mai plăti taxă de exploatare pentru fosta mină Petrila”, a declarat Petru Drăgoescu, directorul tehnic al SNÎMVJ.

Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului a continuat să plătească taxa de exploatare pentru mina Petrila, deși aceasta era închisă. Abia acum, după probarea deciziei de închidere, SNÎMVJ poate face demersurile pentru a scăpa de plata licenței de exploatare.

”Odată cu publicarea în Monitorul Oficial, vom trimite toate cele necesare la ANRM. În termen de 60 de zile ei trebuie să se deplaseze în teren, să constate că lucrurile sunt așa cum au fost stabilite în programul de închidere aprobat și ulterior derulat de către societatea de închideri după care se va emite acea decizie de încetare a licenței de exploatare în perimetrul minei Petrila”, a explicat Drăgoescu.

Încă de la finele lunii noiembrie 2018 Ministerul Energiei a publicat spre dezbatere publică proiectul care viza preluarea de către Agenției Naționale de Resurse Minerale a licenței din perimetrul minier Petrila. Mai exact proiectul pentru aprobarea  închiderii definitive şi monitorizării factorilor de mediu post-închidere a minei Petrila. Procedura prin care Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului predă licența pentru mina Petrila nu a fost însă finalizată. În aceste condiții SNÎMVJ trebuie să achite taxa de exploatare care e undeva la 300 de mii de lei anual. Aceeași societate nu scapă nici de taxele și impozitele locale. Alte câteva zeci de mii de lei.