Mai tari decât Spania. Campionatul Mondial de Handbal feminin strânge în tribune suporteri din toate colțurile lumii

0
152

România a învins, marți, echipa națională de handbal a Spaniei în cadrul Campionatului Mondial de Handbal feminin. În tribune, România a avut al 17-lea jucător. Publicul a fost vulcanic, iar tărâmul german s-a transformat în glie românească.

Un petroșănean, care vrea să reaprindă microbul handbalului în Valea Jiului, face și el parte din ”tribuna românească”.

Alături de alte sute de români asistă la meciurile naționalei din Germania.

”Am venit din Belgia special. Suntem din Constanța, dar stăm în Belgia de 1o ani și nu puteam să pierdem această ocazie, să susținem echipa națională. Trăim în altă țară, da noi suntem români”, au spus doi constănțeni, care de 10 ani trăiesc în Belgia.

Reduși la tăcere de galeria românească

Suporterii români au fost la înălțime în toate cele trei partide disputate până acum de naționala României la Campionatul Național de Handbal Feminin din Germania.

Marți, naționala Spaniei s-a lovit de zidul românesc. O apărare care a funcționat la maxim. Timp de 16 minute, Spania n-a reușit să scuture plasa porții României. Iulia Dumanska, ucraineanca blondă care a fost naturalizată de România a exaperat extremele Spaniei, reușind să închidă poarta. Pivotul Crina Pintea a fost ca o stâncă, de care spanioloaicele nu au putut trece. Nu degeaba a fost declarat MVP-ul partidei.

Tunarul Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare din lume, a înscris, marți 8 din cele 19 goluri ale României. Reușitele Cristinei au depășit chiar și 100 de kilometri/oră punându-le în mare dificultate pe jucătoarele Spaniei aflate în defensivă.

O echipă care e în reconstrucție, cu obiectiv jocurile olimpice de peste trei ani, are nu mai puțin de 9 debutante la o asemenea competiție. Cu toate acestea, pe final de meci, experiența liderilor și tinerețea nou-venitelor s-au îmbinat perfect. Iar România a reușit să învingă Spania cu 19 la 17. E pe primul loc în grupă și e deja calificată în optimile competiției.

 Echipa națională a României mai are de jucat în grupă cu  Angola (joi, ora 19:00) şi Franţa (vineri, ora 19:00).

Leagănul poporului român, județul Hunedoara, este alături de echipa națională de handbal a României la Campionatele Mondiale din Germania. ”Scoate dacul din tine” este moto-ul prin care Federația Română din Handbal a înțeles că poate ține sus-sus de tot nivelul echipei. Eurohandbal.ro, singurul site de handbal din România care își are originea în Petroșani, transmite live de la acest Campionat Mondial parcursul echipei României și nu numai.

Reprezentantul și fondatorul eurohandbal.ro, arbitrul de handbal Mihai Pop, este în Germania transmite în timp real declarații, conferințe și imagini de la fața locului.