Iulian Ceia, aproape imposibil de citat în Insula Capul Verde

0
27

Dosarul obiectelor de patrimoniu furate din cetăţile dacice din munţii Orăştiei e departe de a fi finalizat. Curtea de Apel Alba a pronunţat, miercuri, o nouă amânare, pentru că nu s-a făcut dovada citării, în Insula Capul Verde, a lui Iulian Ceia. Nu este pentru prima dată când dosarul este amânat pentru că citaţiile nu ajung la domiciulul din Africa a lui Iulian Ceia.

„Curtea de Apel Alba Iulia a consta­tat că nu a fost încă comunicată la dosar dovada îndeplinirii procedurii de citare cu inculpatul Ceia Iulian la domiciliul indicat de acesta în Insula Capului Verde. De asemenea nu a fost primit încă rezultatul procedurii de audiere prin comisie rogatorie în Serbia a unui martor”, a declarat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia.

Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 20 iunie. Curtea de Apel Alba Iulia judecă apelurile declarate de către inculpaţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi Ministerul Culturii împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Hunedoara care a hotărât condamnarea a 11 inculpaţi la pedepse cu închisoarea cuprinse între 7 şi 12 ani pentru furt calificat de obiecte de patrimoniu din situri arheologice cu conse­cin­ţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional, efectuate de către persoane neautorizate a unor detecţii şi săpături ilegale în situri arheologice, şantaj, violare de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

În sarcina a 4 dintre inculpaţi a fost reţinută prin aceeaşi sentinţă obligaţia plăţii sumei de 965.458 euro sau contra­valoarea în lei, la data plăţii efective, către Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, iar cu privire la alţi 4 inculpaţi s-a stabilit obligaţia plăţii sumei de 650.612 euro sau echivalentul în lei la data plăţii efective, către Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, cu titlu de despăgubiri civile.

Dosarul se află pe rolul instanţelor de şase ani, iar persoanele judecate sunt acuzate că au făcut parte dintr-un grup de crimă organizată care, în perioada 2000 – 2001, a efectuat acţiuni de braco­naj în siturile arheologice din Munţii Orăştiei, de unde ar fi sustras 15 brăţări din aur. Obiectele, alături de mai multe bunuri de patrimoniu, au fost traficate ulterior pe piaţa neagră internaţională.

Mihaela MIHAI