Guvernul Dăncilă a căzut

0
537

Moțiunea de cenzură care a fost supusă votului parlamentarilor în cursul zilei de vineri a trecut. În atare condiții Guvernul nu mai are încrederea Parlamentului.

238 de voturi pentru moțiune

Sun 464 de deputați și senatori în Parlamentul României. Vineri, la momentul votului au fost prezenți în sală 399 de parlamentari. Au fost 242 voturi valabil exprimate din care 238 au fost pentru moțiunea de cenzură și patru împotriva acesteia.

Astfel, în urma votului de vineri, Guvernul condus de Viorica Dăncilă e demis. Executivul va rămâne însă în funcție, ca interimar, până când președintele României, Klaus Iohannis va desemna un nou premier în urma consultărilor cu partidele politice.

În cazul în care noul cabinet va primi votul Parlamentului, va asigura guvernarea până la alegerile parlamentare. Dacă noul Executiv nu va primi votul de încredere al Parlamentului, atunci vor fi declanșate alegeri anticipate.