Fostul rege al României a decedat. Mihai I avea 96 de ani

0
91
foto: mediafax

Regele Mihai I, fostul suveran al României, a murit, marți, la reședința din Elveția. Anunțul a fost făcut de  Casa Regală. Fostul rege avea 96 de ani. În urmă cu un an, acesta a fost diagnosticat cu leucemie cronică, şi tot atunci a anunţat că se retrage din viaţa publică.

Trupul Regelui va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş iar slujba de înmormântare va avea loc la Curtea de Argeş, în noua Catedrală”, se spune într-un comunicat al Casei Regale.

Mihai I a fost regele României în perioadele 1927-1930 şi 1940-1947. S-a născut la 25 octombrie 1921, fiul lui Carol al II-lea şi al Principesei Elena a Greciei.

Conform familiaregala.ro, după decesul Regelui Ferdinand din 1927 și ca urmare a faptului că Principele Carol a renunțat la statutul de Principe Moștenitor, Principele Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regență, compusă din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea și Președintele Înaltei Curți de Casație, Gheorghe Buzdugan.
La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit în țară și a preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. În urma abdicării tatălui său, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I.
În timpul războiului, în ciuda refuzului Mareșalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotărât trecerea României alături de aliații săi traditionali. Acest act de curaj a scurtat războiul cu 6 luni și a cruțat viețile a sute de mii de oameni.
”Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurării autorității comuniste. În cele din urmă, a fost obligat sa abdice la 30 decembrie 1947”, scrie familiaregala.ro.
Exilul Regelui Mihai și al Reginei Ana a început odată cu revenirea de la nunta din Atena.