Fonduri europene de peste 650 milioane de lei atrase de CJ Hunedoara

0
208

Administrația județeană din Hunedoara se laudă cu fondurile europene pe care le-a atras pentru dezvoltarea județului. 

Mai mulți bani decât în sesiunea de finanțare trecută

Drumuri, spitalul județean, obiective istorice sau culturale vor fi modernizate pe bani europeni. Proiectele depuse de administrația județeană se află în diverse stadii. Oficialii instiuției spun însă că absorbția este una bună în perioada 2016-august 2019.

”am depășit cam cu 50 la sută ceea ce înseamnă fostul program, și am ajuns la nivelul de 650 de milioane, aproximativ, fonduri europene atrase în județul Hunedoara, lucru care ne bucură în mod deosebit ”, spune Mircea Bobora, președintele CJ Hunedoara.

Casa de cultură din municipiul Hunedoara, porțiuni întregi de drumuri județene, sau amfiteatrul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa sunt doar câteva dintre proiectele hunedorene ce au onbținut finanțare europeană. Ia sumele absorbite clasează județul Hunedoara pe un loc fruntaș.

”Din cele trei județe, celelalte trei județe care fac parte din regiune, județul Hunedoara la momentul acesta se poate mândri cu poziția I în fonduri atrase în regiunea vest și vom continua în așa fel încât cine vremelnic e sau nu e pe poziția pe care sunt eu acum să poată dezvolta regiunile județului Hunedoara în mod armonios”, a completat Bobora.

Unele proiecte, ale căror contracte de finanțare ai fost semnate, au ca termen de implementare anul 2023.