Drumul care ar trebui să fie puntea spre DNA. Autoritățile hunedorene trebuie să explice de ce drumul spre cetăți este de ”carton”

0
485

La fiecare ploaie torențială ”cade”. După fiecare răzvrătire a naturii ”cedează” și pune în pericol circulația în zona. Este vorba despre drumul județean 705 A, cel care face legătura între Costești – Sarmizegetusa Regia. De data asta, potrivit administratorului drumului, patru zone sunt din nou ”rupte”. Vinovată, ca de obicei, natura. Niciun cuvânt despre proiectarea, contrucția, recepționarea sau calitatea lucrărilor de reparații. Cauza reală care generează cauzele secundare – ruperea în fața naturii – nu există. Și asta pentru că scuza cu ”natura” este ceva așa, o teorie care nu se poate apăra și nu răspunde în fața legii.

DJ 705 A a fost iar luat de ape…

Autoritățile județene au un comportament public de parcă acum ar fi ajuns în Hunedoara. Vorbesc despre drumul spre cetățile dacice ca și cum nu era cunoscută caracteristica acestui drum de la începutul începutului. De parcă tronsonul în cauză a fost mutat în fața tuturor vicisitudinilor naturale, cu o baghetă magică, după ce a fost construit. Fiecare declarație publică se învârte în jurul aceluiași mesaj: ”natura” este de vină.

Și apoi vin cu teoria: ”am luat primele măsuri. Siguranța turiștilor este prioritată”. Asta  spune administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram.

Probleme din fașă. Drumul spre cetățile dacice ”s-a născut cu forcepsul” firmelor de casă

Nimeni nu își pune problema că e pentru a nu știu câta oară când banii hunedorenilor sunt îngropați în malurile drumului. De ce? Pentru că ceva nu e în regulă la acest drum.

Nu poate fi vinovată natura că lucrările la drum nu au fost proiectate corespunzător, sau proiectul nu a fost respectat, sau recepția a fost făcută cu pix politic, că reparațiile au fost și ele de mântuială. Drumul nu este unul care să poată fi confundat cu zona pietonală din fața clădirii CJ Hunedoara, loc de pelerinaj pentru toate personalitățile emitente de mesaje destinate unui receptor mediocru, neinițiat în procedurile administrative.

Social democrații veniți la putere au dat vina pe liberali când au fost întrebați de toate aceste detalii. Cu toate acestea, nimeni nu este interesat ca pagubele generate de această situație – imputabilă unora sau altora, sau tuturor, să fie recuperate și eroarea să fie îndreptată de la zero.

Ramona Roșulescu