Două organizații PNL din județul Hunedoara vor fi dizolvate. Războaie interne duse cu factori externi

0
1542

Două organizații PNL din județul Hunedoara vor fi dizolvate. Potrivit președintelui PNL Hunedoara, Lucian Heiuș, una este cea din municipiul Vulcan, cea de-a doua este cea din Brănișca. Un sndaj de opinie va fi efectuat perioada următoare pentru a stabili echipele cele mai pregătite pentru perioadele electorale ce urmează.

Nemulțumirea președintelui

Rezultatele din alegerile europarlamentare, organizarea, activitatea, comportamentul și perspectiva reprezintă câteva puncte care au stat la baza analizei efectuate de forul județean.

Potrivit președintelui Lucian Heiuș, în biroul politic ce se va întruni, joi, la nivel județean și organizația din Vulcan și cea din Brănișca vor fi dizolvate. Ceea ce înseamnă că birourile locale de conducere a organizației vor fi schimbate din funcții.
”Vom face un sondaj de opinie pentru a stabili înspre ce ne îndreptăm. În funcție de rezultatele acestuia (sondajului -n.r.) vom stabili în ce direcție mergem”, a spus Heiuș.

Sursa citată susține totodată că aceste două organizații sunt cele care au deschis Cutia Pandorei, analiza urmând să fie efectuată în toate organizațiile.

În atare condiții echipa coordonată de Dan Surulescu, la Vulcan, dar și cea din comuna Brănișca, cea coordonată de fostul primar Teodor Lazăr, vor fi dizolvate.

Capul lui Marinescu vrem…

După modelul ”capul lui Moțoc vrem”, organizația din Vulcan a făcut ”bum” marți seara în timpul sau mai exact în momentele de prelungire ale unei ședințe politice.

Sursele politice vorbesc de o bună perioadă de timp de existența unor frământări interne în partidele din Vulcan. Unele dintre frământări au loc și la nivel de PNL. Aici echipa e împărțită în ”ei” și ”noi”. Marți seara, parte a echipei conduse de tandemul politic și profesional Dan Surulescu – Sorin Rosmenteniuc a decis excluderea din partid a lui Dan Marinescu, fost vicepreședinte PNL Vulcan. Scandalul generat în ”bucătăria internă” a partidului a adus ”relaxarea totală” în organizație, decapitarea structurii de conducere.

Terapia de șoc

La mai puțin 24 de ore de la acel moment, președintele PNL Hunedoara a anunțat dizolvarea organizației.

Dan Surulescu, președintele de la Vulcan, este fost director la Mina Vulcan, după plecarea acestuia mandatul profesional fiind preluat de Sorin Rosmenteniuc. Cei doi au avut o relație profesională foarte strânsă la Mina Vulcan, relație pe care au întins-o și în sfera politică.

Dan Marinescu este vechi membru PNL, membru care a făcut o pauză scurtă politică, numele acestuia figurând drept candidat independent la Primăria Vulcan la scrutinul anterior. Marinescu este cel care în urmă cu câteva săptămâni și-a anunțat pe Facebook demisia din funcția de vicepreședinte PNL Vulcan, rămânând însă membru de partid.

Deranj în interior sau în exterior?

E nevoie sau nu de opoziție? Aceasta este întrebarea. Luptele politice se dau, de ani buni, în interiorul partidelor politice. Acțiunile specifice partidelor aflate în opoziție au început să dispară. Atitudine ce conferă dovezi pentru toți cei ce vorbesc despre trocuri, negocieri sau blaturi între politicieni.

Lucian Heiuș a negat existența unor astfel de trocuri.

”Eu nu am cunoștință despre astfel de practici la Vulcan. Sunt nemulțumit de rezultate, comportamente, perspective, dar nu știu să fie astfel de înțelegeri cu vreun partid anume sau cu partidul aflat la putere. Nici de trădări nu am cunoștință”, a explicat președintele PNL Hunedoara.

Intenția de excludere a lui Marinescu din partid, de marți seara, vine în contradicție cu ceea ce arată activitatea din mediul online a acestuia. În ultima perioadă, Marinescu a devenit vocal și aplicat pe problematica din Vulcan, având o serie de intervenții critice la adresa partidului aflat la guvernare. Și implicit, a partidului aflat la conducerea municipiului Vulcan – PSD. Pe acest fond, marți seara apare informația că parte a colegilor lui au decis excluderea acestuia din PNL.

Detalii despre acest subiect vă vom oferi zilele următoare. 

În cazul organizației Brănișca aici ar exista de fapt probleme de organizare, lupta dându-se între doi membri PNL care ambii își doresc să preia frâiele.