Documente medicale împrăștiate prin Colonie

0
560

Mai multe documente medicale sunt împrăștiate prin cartierul petroșănean Colonie. Acestea provin de la un cabinet al unui medic de familie.

Fișe de consultații aruncate pe străzi

Strada Mihai Eminescu din municipiul Petroșani este împânzită de documente medicale. Fișele de consultații ale unor pacienți înscriși la un moment dat la cabinetul doctorului Floarea Boca, zac împrăștiate de vânt, pe domeniul public. Cu nume, consultații, diagnostice.

Nu se știe la acest moment cum au ajuns respectivele acte în stradă. Potrivit informațiilor, casa în care funcționa cabinetul medical are geamurile sparte.

Medicul de familie care avea cabinetul pe strada respectivă nu mai are contract cu casa de la 1 ianuarie.