Curtea de Conturi: Primăria Lupeni a făcut plăți nelegale în cadrul contractului pentru Straja

0
886
????????????????????????????????????
Controlul Curții de Conturi asupra investițiilor din turism reflectă fapte pe care GDD le-a dezvăluit de mai mult timp. Conform sintezei raportului de audit al performanţei fondurilor alocate prin bugetul Autorității Naționale pentru Turism pentru dezvoltarea și promovarea turistică a României pentru perioada 2013-2015, la contractul pentru dezvoltarea domeniului schiabil Straja au fost identificate mai multe nereguli.
Programul Schi în România – staţiunea Straja” – jud. Hunedoara, Lupeni – s-au acceptat și plătit situații de lucrări ajustate cu inflația, fără ca această operațiune (clauză) să fie prevăzută în documentația de atribuire, fapt ce a generat efectuarea de plăţi nelegale în sumă de 1.756.312 lei”, se arată în raportul întocmit de Curtea de Conturi.
Un alt punct al controlului relevă că pentru investiția din Straja s-au plătit penalități de întârziere mult mai mari decât cele prevăzute în contract.
Au fost efectuate plăţi în sumă de 3.483.594 lei reprezentând penalităţi de întârziere, determinate prin aplicarea unui procent de 0,1% pe zi de întârziere la valoarea facturilor neachitate la termen, în condiţiile în care, prin contractul cadru anexat la documentaţia de ofertă se prevedeau penalităţi de 0,01% pe zi”, mai spun inspectorii Curții de Conturi.
Și, tot în ceea ce privește domeniul schiabil din Straja, municipalitatea a făcut plăți nelegale în sumă de 337.938 prin acceptarea unor diferenţe de preţ pentru consumuri de material şi transport, fără a se nominaliza materialele la care se referă aceste diferenţe, a cantităţilor şi a preţului unitar al acestora.
Primăria Lupeni a dat, în 2015, în judecată Termogaz, Kranz Eurocenter, Aviația Utilitară și Acomin, adică firmele care au lucrat în cadrul proiectului de dezvoltare a domeniului schiabil Straja. Procesul a fost deschis la patru ani de la atribuirea contractului, după un alt control al Curții de Conturi. În această perioadă primăria a acceptat penalități de întârziere de 0,1 la sută pe zi.
Iar municipalitatea a pierdut atât la Tribunalul Hunedoara, cât și la Curtea de Apel Alba Iulia, astfel că bugetul local a rămas prejudiciat după ce conducătorii primăriei, pe mandatul lui Cornel Resmeriță, au acceptat penalități de întârziere de 10 ori mai mari.
Pentru lucrările din Straja, fostul primar Cornel Resmeriță chiar a fost arestat preventiv, în dosarul ”Gala Bute„. Ulterior, magistrații au disjuns cauza lui Resmeriță, acesta fiind judecat de Tribunalul Hunedoara alături de Cristofor Condoiu, șeful de la Achiziții, și Miron Gărdean, fratele lui Adrian Gărdean, administratorul Termogaz Company, firma care a câștigat contractul din Straja.â
Săptămâna trecută, Ministerul Turismului a trimis adresă Tribunalului Hunedoara, constituindu-se parte civilă în dosarul în care este judecat fostul primar al municipiului Lupeni, Cornel Resmeriță, acuzat de abuz în serviciu.
Potrivit informațiilor GDD, valoarea prejudiciului cu care Ministerul Turismului s-a constituit parte civilă este egală cu valoarea contractului din Straja, 8,1 milioane de lei.
În dosarul disjuns din Gala Bute  au fost trimiși în judecată Miron Dorel Gărdean, pentru instigare la infracţiune de abuz în serviciu; Cristofor Alin Condoiu, acuzat de abuz în serviciu şi Cornel Resmeriţă, pentru infracţiunea de abuz în serviciu.
La data de 11 noiembrie 2011, inculpatul Resmeriţă Cornel, în calitate de primar al municipiul Lupeni, la instigarea inculpatului Gărdean Miron Dorel, a atribuit societăţii Termogaz Company un contract în valoare de 10.896.359,11 lei, finanţat cu fonduri ale Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, având ca obiect actualizarea proiectului tehnic şi executarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a Staţiunii turistice Straja. Acest contract a fost atribuit de Cornel Resmeriţă şi Alin Condoiu cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, prin alegerea procedurii de negociere fără publicarea unui anunţ de participare şi prin omisiunea de a estima valoarea contractului, fapt ce a dus la supraevaluarea preţului cu suma de 3.364.144,86 lei, sumă ce reprezintă atât un prejudiciu adus bugetului primăriei Lupeni, cât şi un folos necuvenit obţinut de SC Termogaz Company SA”, a informat DNA în 2015.
Procurorii mai spuneau că deşi cei doi inculpaţi cunoşteau din proiectul tehnic, întocmit anterior de o firmă specializată, că alimentarea cu energie electrică a staţiunii se poate realiza cu o sumă mai mică, aceştia au acceptat preţul propus de Termogaz Company.
Mai mult, deși Remeriță și Condoiu cunoșteau din proiectul tehnic, întocmit anterior de o firmă specializată, că alimentarea cu energie electrică a stațiunii se poate realiza cu o sumă mai mică, aceștia au acceptat prețul propus de Termogaz Company.
Cea mai mare parte a preţului, respectiv 8.100.000 lei, a fost achitată la data de 21 decembrie 2011, folosind fonduri alocate în regim de urgenţă de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului. Primăria municipiului Lupeni s-a constituit parte civilă în cauză.
Mihaela MIHAI