Al doilea NU mare împotriva abuzurilor CJ Hunedoara. Pesediștii din conducere, chemați să respecte legea

0
1937

Vor trebui să aleagă între instanță sau recunoaștere prin îndreptarea erorilor. Când sună poștașul la Consiliul Județean Hunedoara înseamnă că e semn rău. Omul nu le duce pensia, ci câte o plângere. O alta. Că în ultima perioadă acestea se înmulțesc. Și pare că e doar un început. Plângere prealabilă depusă de Cosmin Rădescu, fost director al Teatrului Dramatic ID Sîrbu, către administrația județeană. Acesta este ultimul pas înaintea momentului ”instanța de judecată”

CJ va trebui să analizeze plângerea avocatului lui Cosmin Rădescu

Avocatul angajat de Cosmin Rădescu, fost director al Teatrului din Petroșani, a depus marți două plângeri prealabile prin care este contestată partea procedurală – abuzivă – prin care acesta a fost înlăturat din funcție.

Potrivit lui Rădescu, avocatul cere reanalizarea de către forul județean a unor ”erori materiale” pe care aparatul CJ le-a făcut în momentul evaluării și schimbării acestuia. Plângerile sunt de fapt îndreptate și împotriva unității teritorial-administrative, ca formă juridică, dar și împotriva președintelui CJ Hunedoara Mircea Bobora și a celor 32 de consilieri județeni.

Rădescu a fost executat politic. Totul pentru a fi înlăturat din funcția ocupată prin concurs. În baza unei evaluări anuale, acesta a fost schimbat din funcție prin decizia președintelui CJ Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora. În graba de a scăpa de el, președintele nu a ținut cont de faptul că directorul teatrului fusese numit prin hotărâre a consilierilor județeni. Asta după ce, în prealabil, acesta obținuse medie de promovare a examenului pe post.

Decizie CJ Hunedoara. Teatrul din Petroșani va fi condus de un alt actor. Tot din Craiova

Al doilea director care ține degetul îndreptat spre Costel Avram

Rădescu este al doilea director dintr-o instituție subordnată CJ Hunedoara care arată cu degetul către administratorul public, Costel Avram. Acesta din urmă fiind cunoscut ca omul de bază al PSD, cel care este liantul între președintele Laurențiu Nistor, Mircea Flaviu Bobora și mediul de afaceri din județul Hunedoara.

Asta după ce un alt director, Carmen Guran, a fost și el eliminat din structura județeană tot printr-o măsură ”extraordinară” a aparatului executiv al instituției. Măsură susținută de votul consilierilor județeni, majoritar PSD. Pentru a scăpa de Guran – director tehnic al CJ Hunedoara, consilierii județeni au schimbat organigrama. Astfel au desființat postul ocupat de Guran. La acel moment, Guran spunea că de fapt ”deranjul” nu era reprezentat de post, ci de persoana ei. Directorul tehnic ar fi efuzat în repetate rânduri să execute ordine venite de la Costel Avram legate de anumie măsuri administrative neconforme cu reglementările în vigoare.

Realitatea desprinsă din film. Extraterestrul care a adus cu picioarele pe pământ Dumnezeii Hunedoarei

Între timp, instanța a decis suspendarea ”deciziei” prin care Guran a fost scoasă din CJ. Directorul a fost renumit pe psot, iar organigrama a rămas deocamdată neschimbată. Mai mult, în perioada următoare începe judecarea pe fond a cauzei.

La Rădescu nu s-a scjimbat organigrama. Acesta a fost schimbat printr-un simulacru de evaluare, procedura contestată de asemenea de directorul teatrului. Și acesta este hotărât să acționeze în instanță și să-și apere drepturile. Și asta pentru că, susține fostul director, abuzurie efectuate în procesul de schimbare a sa sunt multiple.

Și Guran și Rădescu sunt apărați de același avocat, Minodora Tiliciu.

Ramona Roșulescu